Ministerul Afacerilor Interne apreciază, vineri seară, includerea României în Programul Visa Waiver şi reaminteşte că a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice. ”Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitate”, au transmis reprezentanţii MAI.
”La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, domnul Alejandro MAYORKAS, a anunţat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenenţa României la Program presupune că cetăţenii români vor putea călători în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri, singura obligativitate fiind înregistrarea în Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA). Procesul de aderare a României la Programul Visa Waiver a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice prevăzute de legislaţia americană, precum şi alinierea prevederilor şi politicilor interne în domeniul securităţii la standardele şi cerinţele Programului, pe linie de contraterorism, schimb de informaţii poliţieneşti, imigraţie, documente de călătorie şi de identitate, screeningul călătorilor. Asigurarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie, precum şi introducerea biometriei în acordarea cetăţeniei române au reprezentat, de asemenea, criterii de securitate importante care au fost îndeplinite de autorităţile române”, a transmis, vineri seară, reprezentanţii Ministerului de Interne.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News