VIDEO Octavian Oprea, PNL: Susținem cu tărie păstrarea cotei unice de impozitare

Sursa foto: Facebook Octavian Oprea

Deputatul PNL Octavian Oprea a declarat, în direct la Puterea Știrilor, că Partidul Național Liberal „susține cu tărie păstrarea cotei unice de impozitare”. Declarațiile au fost făcute în contextul în care surse susțin că liderii coaliției analizează introducerea impozitării progresive pe venit chiar de anul acesta și posibilitatea de a indexa pensiile din septembrie 2025.

Sunt multe cheltuieli care nu își au rostul

„Partidul Național Liberal dorește să scadă presiunea asupra bugetului de stat, nu prin mutarea poverii pe umerii cetățenilor sau a companiilor private. Noi ne dorim să scădem această presiune pe bugetul de stat prin reducerea cheltuielilor. Prin reducerea cheltuielilor care nu-și au rostul. Sunt foarte multe. Vă dau exemplu cheltuielile cu protocolul sau cheltuieli cu deplasările. Sunt două cheltuieli care nu-și au rostul sau care pot fi reduse la minim.

Deci, Partidul Național Liberal susține în continuare păstrarea cotei unice, o măsură introdusă de PNL și căreia i se datorează și faptul că în special întreprinderile mici, mijlocii, antreprenori au reușit să prospere în țara aceasta în cea mai mare parte a timpului. Pentru că am mai trecut și prin crize care au fost cumva independente de voința Guvernului, au fost chestiuni care s-au întâmplat la nivel global. Noi ne dorim foarte mult să nu creștem taxele și să scădem cheltuielile. Liniile roșii nu ar trebui să existe în anumite discuții, dar aș elimina această titulatură de linie roșie. Ce pot să vă spun este că Partidul Național Liberal susține cu tărie păstrarea cotei unice de impozitare, a declarat liberalul Octavian Oprea, în direct la Puterea Știrilor.

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că luni va avea o discuție cu ceilalți lideri ai coaliției despre indexarea pensiilor, dar și despre impozitarea progresivă a veniturilor.

„Acum, la ora 13.00, avem o întâlnire cu copreședinții coaliției, cu cei trei vicepremieri să discutăm bugetul pe 2025. Doresc, cum e normal, ca de la 1 septembrie, să venim cu indexarea. 1 septembrie știm că e data în care s-a pus în aplicare legea recalculării pensiilor. Toate aceste lucruri le vom discuta la ora 13.00”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă va fi introdusă impozitarea progresivă, premierul a răspuns: „Toate acestea o să le discut la ora 13.00 cu ministrul Finanțelor, cu vicepreședinții… Sunt scenarii pe care ni le-au transmis Banca Mondială de vreo 4 – 5 ani și Comisia Europeană”.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: