Prezidențiale 2025. Amenzi de până la 50.000 . Ce nu ai voie să postezi pe reţelele sociale

Sursa foto: Gov.ro

Guvernul României a adoptat joi o serie de măsuri care vizează organizarea alegerilor prezidențiale din 2025, stabilind ca scrutinul să aibă loc pe 4 mai. Printre modificările aprobate se numără introducerea unor noi reglementări pentru desfășurarea campaniei electorale, menite să asigure o mai mare transparență în publicitatea politică.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a oferit detalii despre aceste modificări, precizând că actorii politici vor avea obligația de a publica informații suplimentare odată cu materialele publicitare politice.

„Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru președintele României din anul 2025, actorii politici asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informații: o indicație că este vorba despre un material publicitar politic; identitatea sponsorului materialului publicitar politic respectiv, adică numele, adresă de email și, dacă este publică, o adresă poștală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul”, a explicat acesta, potrivit Capital.

În plus, Mihai Constantin a subliniat că materialele publicitare politice care au fost țintite spre un anumit public prin intermediul algoritmilor sau altor tehnici de vizare trebuie să includă o mențiune explicită privind acest proces.

„Ne referim acum, încerc eu să traduc, sper să nu fiu trădător în traducerea mea, e vorba de acei algoritmi care, calibrați în funcție de interesul unui diseminator de mesaje, se întâmplă în marketing în scop comercial, asta de ani buni de zile, să fie țintit și o anumită categorie socio-profesională din cadrul corpului de cetățeni cu drept de vot. Ei bine, dacă există o astfel de prelucrare, acest lucru trebuie precizat odată cu difuzarea materialului respectiv”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

 

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: