Pentru prima dată Guvernul anticipează a depreciere a monedei naționale peste pragul de 5 lei pentru un euro. În schimb, Executivul vede numai plusuri. Inflația va fi sub nivelul creșterilor salariale, în ciuda măsurilor de înghețare preconizate de „Ordonanță Trenuleț”. Cu toate aceste creșteri, veniturile populației se vor eroda din cauza presiunilor inflaționiste, care se mențin ridicate.
Este pentru prima dată când Guvernul admite că euro se va aprecia în raport cu leul. Însă conform Comisiei de Prognoză și creșterea reală a salariilor în 2025 va fi de 1,6% peste inflație.
Salarii mai mari, dar putere de cumpărare erodată
Salariul mediu net pe economie va crește cu doar 6,2% anul acesta, la jumătate față de 2024 și va ajunge la aproximativ 5.300 de lei, potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. În 2026, avansul va fi de 6,7%, până la 5.700 de lei. Majorările vor depăși 6 puncte procentuale și în următorii doi ani, astfel că în 2028, salariul mediu se va apropia de 6.500 de lei.
Însă toate creșterile din economie nu se vor simți în buzunare, pentru că Executivul a anunțat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Inflația medie anuală va ajunge la 4,4% în 2025.
La aceasta se adaugă o depreciere monedei naționale peste pragul psihologic de 5 lei pentru un euro.
Comisia de Prognoză mai anticipează că economia va accelera de la 1% anul trecut, la 2,5% anul acesta. Iar creșterea se bazează pe servicii și construcții.
„Ordonanța Trenuleț”, măsuri de austeritate care afectează economia
Așa-numita „Ordonanță Trenuleț” a stârnit un val de critici din partea mediului de afaceri, sindicatelor și organizațiilor sociale. Aceasta include eliminarea mai multor facilități fiscale pentru angajați din domenii strategice, creșterea taxelor și noi impozite care amenință existența unor afaceri.
Industria IT, unul dintre pilonii economiei românești, este grav afectată de pierderea scutirii de impozit pe venit pentru salariile brute de până la 10.000 de lei. Într-un context în care țările vecine oferă politici fiscale mai atractive, riscul de relocare a companiilor devine real.
În unele cazuri, nemulțumirile au dus la proteste. Sute de polițiști din mai multe județe au protestat față de prevederile ordonanței „trenuleț”. Agenții susțin că vor primi cu 1000-1500 de lei mai puțin la salariu, deoarece nu vor mai fi plătiți pentru orele lucrate în zilele libere și de sărbători.
În Maramureș, polițiștii au protestat pe o trecere de pietoni, iar în București și Buzău, au donat sânge ca să primească o zi liberă. Activitatea serviciului de urgență 112 nu a fost afectată.
Și pensionarii vor fi afectați. Guvernul a decis, în ordonanța „Trenuleț” aprobată la începutul acestui an, că pensiile vor fi înghețate în 2025. Astfel, aloarea punctului de referinţă, element esenţial în calculul pensiilor, se va menţine la nivelul de 81 lei, iar valoarea indicatorului social de referinţă se menţine la nivelul în plată în luna noiembrie 2024.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News