Ungaria a amânat din nou, vineri, reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei, introducând o cerere de ultim moment pentru Ucraina de a-şi redeschide conductele şi de a permite gazului rusesc să circule spre vestul continentului, relatează POLITICO.
„Acum că problema prelungirii sancţiunilor este pe ordinea de zi, am tras frâna de mână şi le-am cerut liderilor europeni să înţeleagă că acest lucru nu mai poate continua”, a declarat premierul Viktor Orbán, vorbind la postul public de radio. „Ungaria nu poate fi pusă să plătească preţul sancţiunilor în asemenea proporţii”, a adăugat el.
Comentariile lui Orbán au fost făcute cu câteva momente înainte ca oficialii europeni să se întâlnească la Bruxelles pentru a încerca să reactualizeze pachetul masiv de sancţiuni al UE împotriva Rusiei, care restricţionează sever comerţul acestei ţări şi îngheaţă aproape 200 de miliarde de euro din activele sale suverane. Toate cele 27 de ţări ale UE trebuie să îşi dea acordul pentru reactualizarea sancţiunillor la fiecare şase luni. Furia liderului maghiar este îndreptată împotriva deciziei Kievului de a nu mai reînnoi acordul de tranzit al gazelor pe care îl avea cu Gazprom şi care permitea menţinerea fluxului de gaz rusesc ieftin către Europa.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News