Un tezaur vechi de 3.000 de ani a zăcut 10 ani pe holul unei școli din România. Aurul a fost considerat alamă

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și istorică, au stat zece ani într-o școală din satul Rădeni, județul Neamț, înainte de a fi observate de un specialist care a făcut demersuri pentru a le include în patrimoniul național.

Dr. Vasile Diaconu, cercetător la Complexul Muzeal Național Neamț, a explicat că piesele, deși descoperite în anii ’60, au fost inițial ignorate și considerate obiecte recente din alamă. Acestea au fost așezate într-o vitrină la școala locală, care se pare că nu avea geamuri, arată Antena 3 CNN.

„Timp de un deceniu nu au atras atenţia nimănui”, a declarat Diaconu. Abia în 1977, arheologul Virgil Mihăilescu-Bîrliba a remarcat vasele din aur și a făcut demersuri pentru a le integra în patrimoniul muzeal, altfel riscându-se pierderea acestora.

Tezaurul de la Rădeni, compus din vase de aur datate între secolele XII-XI î.Hr., este considerat un exemplu rar și valoros din perioada de tranziție între Epoca bronzului și Epoca fierului. Acesta a aparținut, cel mai probabil, unor membri ai elitei sociale din acea perioadă. „În mod cert, spectaculosul tezaur de la Rădeni a aparţinut unor membri ai elitei sociale de acum aproape 3.000 de ani şi nu este exclus să fi fost adus dintr-un alt spaţiu geografic”, a subliniat Diaconu.

De asemenea, cercetările recente în zona Rădeni au relevat existența unor fortificații construite de comunități războinice din acea perioadă, iar tehnologia LiDAR a permis descoperirea unor detalii despre aceste structuri. „În această zonă, erau concentrate nişte elite războinice, care au depus eforturi considerabile ca să îşi facă aceste mici ‘cetăţi’. Acelaşi tip de elite ar fi putut să deţină şi tezaurul descoperit în anii ’60”, a concluzionat Vasile Diaconu.

Două dintre ceștile de aur din acest tezaur au fost expuse recent la Muzeul Drents din Assen, Olanda, locul de unde, pe 25 ianuarie, a fost furat coiful de aur de la Coţofeneşti, alături de brățări dacice din aur.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: