VIDEO Moștenirea pe care Klaus Iohannis o lasă românilor, după 10 ani la Cotroceni

Ceremonia care a marcat incheierea mandatului presedintelui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, 12 februarie 2025. Inquam Photos / George Calin

Președintele demisionar Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul la Palatul Cotroceni într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu. Ilie Bolojan a preluat interimar președinția până la învestirea președintelui ales în alegerile din 4/18 mai. Înainte de ceremonie, Administrația Prezidențială a publicat bilanțul celor două mandate, două volume de peste 1.600 de pagini.

Moștenirea pe care Iohannis o lasă românilor, după 10 ani la Cotroceni

Invitat miercuri în emisiunea Puterea Știrilor, sociologul Marius Pieleanu, director Avangarde, a vorbit despre „moștenirea” pe care Klaus Iohannis o lasă românilor, după 10 ani la Cotroceni.

„România este o țară care e bine situată și bine pusă pe șinele pro-europene. Chiar a întărit convingerea occidentalilor că România este o opțiune care nu poate crea dificultăți Uniunii Europene și NATO. România a participat, prin domnia sa, la toate evenimentele și la toate deciziile internaționale cu impact major asupra viitorului, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina. Cel mai mare eșec al domniei sale este, totuși, celebrul proiect România Educată, care putea fi făcut chiar într-un singur mandat, nu în două.

Din nefericire, se pare că a fost doar un moft și o inițiativă care a rămas doar în zona Cotroceniului, în eventualitatea ca apropiații săi să mai încaseze niște bani de pe urma redactării proiectului. În plus, față de acest lucru, nimic altceva. Ar fi fost foarte bine dacă domnia sa se retrăgea în 21 decembrie, cred că îi creștea popularitatea prin gestul ăsta”, a declarat sociologul Marius Pieleanu, în direct la Puterea Știrilor.

Amintim că, în ultima sa zi la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut public bilanțul președinției sale, două volume care însumează peste 1.600 de pagini.

Bilanțul primului mandat este structurat pe mai multe capitole și acoperă principalele domenii de guvernare și inițiative politice. Klaus Iohannis a preluat mandatul de președinte al României pe 21 decembrie 2014, după ce a câștigat alegerile prezidențiale cu promisiunea unei „Românii normale”, caracterizată prin democrație consolidată, respect pentru statul de drept și instituții puternice. Viziunea sa s-a axat pe: construirea unei Românii puternice și prospere, susținerea statului de drept și a democrației autentice, creșterea rolului țării în Uniunea Europeană și NATO și sprijinirea educației, sănătății și economiei de piață.

Securitatea națională a fost una dintre prioritățile mandatului său, având în vedere schimbările din mediul internațional, inclusiv amenințările hibride, cibernetice și convenționale. Principalele măsuri adoptate, conform bilanțului au fost creșterea bugetului Apărării la 2% din PIB, conform angajamentului NATO, consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv prin creșterea prezenței militare americane în România, crearea Formatului București (B9), o platformă de cooperare între statele de pe Flancul Estic al NATO (Polonia, România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania), promovarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 și participarea la Summituri NATO și găzduirea reuniunilor liderilor din Europa Centrală și de Est.

CITIȚI ȘI: Ce reușite și-a trecut Klaus Iohannis în bilanțul de peste 1.600 de pagini

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: