Proprietarii garsonierelor și apartamentelor situate în oraşele universitare profită de începerea anului universitar.
Şi cum totul s-a scumpit, încă de luna aceasta încep să se majoreze şi tarifele pentru cazare.
În unele zone s-a ajuns la sume greu de suportat de părinţi sau studenţi.
De exemplu, în Cluj Napoca, pentru o garsonieră chiria este cuprinsă între 380 și 500 de euro, în zona centrală.
Mai ieftine sunt apartamentele cu două camere de la periferie, pentru care tariful lunar pornește de la 350 de euro, dar poate ajunge la 500 de euro, notează antena3.ro.
Preţuri mai mici sunt în Iaşi, unde pentru un apartament de două camere, chiria este de 350 de euro.
Ajungem şi în Bucureşti, unde preţurile pentru o garsonieră pornesc de la 220 de euro și pot ajunge și la 500 de euro. Iar pentru apartamentele de două camere sunt tarife lunare între 340 și 750 euro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News