Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax.
‘Sunt unele lucruri pe care nu le permitem. Protejăm interesele și mijloacele de trai ale fermierilor de produsele agricole ucrainene. Într-o scrisoare comună cu colegii mei, miniștrii Agriculturii din Bulgaria, România și Slovacia, cerem Bruxelles-ului să ia măsuri’, a scris Istvan Nagy.
Reglementările UE cu privire la importurile din Ucraina vor expira în luna iunie 2025, așa că Executivul comunitar trebuie să găsească o soluție pe termen lung la probleme care există pe piața europeană din cauza produselor agricole ucrainene, susține oficialul ungar.
‘Scrisoarea comună cere reintroducerea cotelor de dinainte de criză și adoptarea de măsuri pentru protejarea produselor agricole, protecție automată și cote individuale pentru statele participante pe baze regionale’, a mai spus Nagy.
Potrivit lui Nagy, Ungaria își pune întrebarea dacă, de data asta, Bruxelles-ul va ține cont de interesele fermierilor din Europa de Est sau îi va trăda din nou, cum a făcut în luna septembrie 2023, când interdicția la importurile de produse agricole ucrainene în UE nu a fost prelungită. În orice caz, Ungaria va menține, în legislația națională, restricțiile la importurile de produse agricole ucrainene, atâta timp cât va fi nevoie pentru a proteja fermierii ungari, a adăugat Nagy.
Luni, are loc la Bruxelles reuniunea Consiliului AgriFish, principale teme ale reuniunii fiind implementarea principiului rezistenței zonelor rurale și situația pieței, în special în urma invaziei Ucrainei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News