Echipa FCSB a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a şasea Superligii. Este a cincea victorie consecutivă a bucureştenilor în campionat.
Bucureştenii au dominat prima repriză ratând mai multe ocazii. Florinel Coman a trimis în bară, din lovitură liberă, în minutul 39, iar în minutul 44 tot Coman i-a pasat lui Ovidiu Popescu şi acesta a şutat de la 20 de metri învingându-l pe Ailenei. Ieşenii au avut un gol anulat de VAR pentru un henţ al lui Gheorghiţă, în minutul 45+3, când Marchioni trimisese balonul în poartă. După pauză, Târnovanu a respins excelent şutul lui Bordeianu, în minutul 49, dar Olaru a înscris pentru 2-0 în minutul 68. Finalul de meci a fost pe contre după ce Vaşvari a redus din diferenţă în minutul 79, profitând de o pasă a lui Bordeianu.
Cu această victorie, FCSB a trecut pe primul loc al clasamentului, cu cinci victorii din cinci meciuri – 15 puncte. Poli Iaşi rămâne pe ultimul loc din Superligă, cu doar trei puncte.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News