Fostul deputat AUR, Antonio Andrușceac, susține că liderul AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, își dorește să preia controlul asupra serviciilor secrete și să desființeze Curtea Constituțională a României (CCR). Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
„El și gașca lui au planuri mari. Doamne ferește! În primul rând, odată ajuns la Cotroceni, vizează să pună mâna pe serviciile secrete, ceea ce este una dintre prerogativele președintelui. În plus, are de gând – și aici n-ar fi rău – să schimbe componența sau chiar să desființeze CCR-ul. Avem Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce, din punctul meu de vedere, este suficient”, a declarat Andrușceac.
Fostul deputat a criticat și sistemul actual de numire a judecătorilor constituționali, susținând că aceștia sunt desemnați de aceleași forțe politice, ceea ce le limitează independența reală.
În ceea ce privește politica externă, Antonio Andrușceac a subliniat că George Simion nu are experiență în domeniu și că statutul său internațional ar putea pune România într-o situație delicată.
„Problema e că Simion habar n-are de politică externă, care este prerogativa principală a președintelui”
Andrușceac a sugerat și că George Simion a beneficiat, în trecut, de o anumită protecție din partea serviciilor, făcând referire la activitatea acestuia din Republica Moldova.
„Oricât mi-ar fi de antipatic în momentul ăsta, adevărul e adevăr. Ceea ce a făcut el în Moldova, eu nu cred că a făcut de capul lui. Nu cred că într-un stat în care există un control al Rusiei, pe vremea când a fost înființat de conducerea fostului URSS, să te apuci tu la 20-30 de ani să organizezi manifestații unioniste fără protecție. El avea o protecție a serviciilor de atunci”, a mai spus fostul deputat AUR.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News