VIDEO Victor Chirilă: „Pacea de astăzi în R.Moldova se datorează diplomației promovate de Maia Sandu și Guvern”

Sursă foto: Captură PSNews
Sursă foto: Captură PSNews

Diplomația joacă un rol crucial în menținerea stabilității și în atragerea sprijinului internațional pentru R.Moldova, a declarat ambasadorul Victor Chirilă în emisiunea Puterea Știrilor. Oficialul a subliniat că pacea din țară este rezultatul eforturilor diplomatice susținute de președinta Maia Sandu și de actualul guvern, care au reușit să obțină un sprijin solid din partea Uniunii Europene.

„De ce să așteptăm câțiva ani ca să realizăm acest lucru? Pacea în R.Moldova se datorează diplomației. Faptul că avem o susținere solidă din partea Uniunii Europene și pachetul de 1,9 miliarde de euro aprobat astăzi de Consiliul UE este o manifestare a acestui suport. Și acest sprijin nu s-a luat din aer, ci se datorează reformelor implementate intern”, a explicat Victor Chirilă.

Ambasadorul a evidențiat progresele în domeniul justiției și economiei, subliniind că, deși reformele nu au fost întotdeauna la nivelul așteptărilor societății, opoziția din interior a fost considerabilă. În ciuda criticilor, Republica Moldova a reușit să mențină stabilitatea economică și să asigure sprijinul celor mai importanți parteneri occidentali.

Un alt progres major anunțat de Chirilă este independența energetică a Republicii Moldova față de gazele rusești:

„Astăzi, malul drept al Nistrului nu mai importă gaze naturale din Federația Rusă, ci din Grecia, iar anul trecut chiar și din Statele Unite ale Americii.”

În ceea ce privește infrastructura, oficialul a anunțat un nou proiect de conectare cu România:

„La 26 aprilie 2025 va începe construcție noului Pod de Flori peste Prut de la Ungheni, care va lega Autostrada Unirii din România de viitoarea Autostradă a Unirii din Republica Moldova, ce va merge până la Odessa.”

Victor Chirilă a subliniat că sprijinul occidental a fost esențial și pentru compensarea costurilor crescânde ale energiei electrice și încălzirii, mulțumită eforturilor guvernării și diplomației.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: