Discuții în Guvern. Ce se poate întâmpla cu facturile la energie din toamnă

Energie electrică
Sursa foto: INQUAM / OCTAV GANEA

Milioane de români ar putea plăti facturi mai mari la energie începând din această toamnă.

Executivul discută reducerea sau chiar eliminarea compensării prețurilor la energie și gaze. Asta după ce Comisia Europeană a cerut diminuarea subvențiilor acordate populației pentru că se cheltuie prea mulți bani cu ele, potrivit Antena3CNN.

În acest moment, nu există o condiționare de venit pentru a beneficia de această compensare, ci sunt doar cele 3 praguri de consum. Astfel, acum prețul este de 0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 KWh, de 0,80 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 100 şi 255 kWh şi de 1,3 lei/kWh pentru un consum lunar de peste 255 kWh.

Un scenariu analizat este acela în care să beneficieze de această compensare doar cei cu venituri mici, să existe un prag de venit până la care să se acorde compensarea.

Sunt inclusiv discuții între ANRE și Ministerul Energiei în această perioadă.

Pe de altă parte, stocurile de gaz din țara noastră sunt la peste 80%, o cantitate mult mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să existe o nouă criză a prețului la gaze.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: