Dintre candidații care se situează deocamdată pe primele poziții potrivit sondajelor, respectiv George Simion, Nicușor Dan, Victor Ponta și Crin Antonescu, primul este cel care și-a atins limita, spune sociologul Antonio Amuza.
„Aș spune că și-a atins pragul istoric, chiar l-a depășit în alte sondaje, (…) deci mă aştept ca George Simion să rămână în jurul acelui procent de 35-37% în lupta din primul tur. Evident, pentru turul al doilea, lucrurile devin ceva mai complexe. Pentru ceilalți candidați, în schimb, fie că vorbim de Victor Ponta sau de Nicușor Dan, tendința este mai degrabă de o ușoară descreștere”, a afirmat Antonio Amuza, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Acesta a explicat în continuare cum sunt obținute aceste tendințe, respectiv în urma unor modelări statistice bazate pe datele apărute într-o anumită perioadă.
„Deci, practic, lăsând la o parte nu neapărat partipriurile, cât mai degrabă asocierile dintre institute și anumite indicații ale rezultatelor din ultima perioadă, putem să spunem cu destul de multă exactitate care dintre tendințe sunt în creștere și care mai degrabă în descreștere. Motiv pentru care aș spune, uitându-mă pe aceste date, coroborat cu celelalte sondaje care au apărut în spațiul public, Crin Antonescu este singurul care pare a fi într-o creștere continuă față de momentul în care și-a lansat candidatura”, a adăugat sociologul.
Pe de o parte, sigur, poate fi o veste bună pentru candidatul coaliției, însă, pe de altă parte, acesta trebuie să convingă încă o mare parte din electorat pentru a pune cu adevărat probleme competitorilor săi.
„Aș spune că lupta este așadar destul de strânsă între Nicușor Dan, Victor Ponta și Crin Antonescu și în acest moment e greu să facem o predicție cu privire la cele două poziții, cine le va ocupa pentru lupta din turul al doilea”, a subliniat Antonio Amuza.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News