Ministerul Dezvoltării este cu toate plățile la zi la investițiile derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat, joi, la Palatul Victoria, ministrul de resort, Cseke Attila.
La investițiile care se derulează prin PNRR, am preluat ministerul la 15% grad de absorbție, suntem la peste 30% în 4 luni de zile, suntem la zi cu toate plățile pe PNRR, la toate investițiile. Am plătit în 3 luni și jumătate peste 600 de milioane de euro pe facturile care au fost în minister. Plătim facturi emise, depuse acum 4 săptămâni, a precizat ministrul, într-o conferință de presă.
El a fost întrebat câte dintre proiectele asumate de MDLPA prin PNRR ar putea să piardă finanțarea și să fie scoase din acest program european.
Acum suntem în procedura de dezbatere cu Comisia Europeană, sigur, colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt cei care conduc această dezbatere. Având în vedere capacitatea de evaluare și de plată pe care Ministerul Dezvoltării a arătat-o în ultimele patru luni, discuțiile cu Comisia Europeană în februarie au fost în sensul în care am făcut o analiză legat de investițiile care trebuie reduse ca și țintă, pentru că ele nu se pot realiza în timpul fizic rămas până la mijlocul anului viitor, dar la Ministerul Dezvoltării nu vor fi foarte multe astfel de investiții, a afirmat Cseke Attila.
Potrivit acestuia, o investiție asumată prin PNRR privind construirea de locuințe nZEB ar urma să fie redusă la jumătate ca număr de obiective.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News