Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, marți, cu privire la sistemul educațional din România, că elevii care termină școala trebuie să fie ‘buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți cu propria viață’.
Întrebat, în cadrul Conferinței educaționale V.R.E.M. de la Târgu Jiu, care consideră că este cea mai greșeală făcută în sistemul educațional în ultimii 30 de ani și care ar fi putut fi evitată, el a vorbit despre ‘pierderea viziunii’.
‘Mie mi se pare că, treptat, ne-am pierdut viziunea, în sensul că fiecare ministru a vrut să facă diverse reforme și pe ce a avut înainte a început să pună niște grefe, unul a mai făcut ceva, unul a mai strecurat ceva, unul a mai schimbat iarăși ceva, astfel încât, păstrând proporțiile și contextul, la un moment dat am impresia că suntem ca un Frankenstein, adică ne mișcăm, umblăm, dar nu știm când ne blocăm. Cred că asta este o problemă. Noi trebuie să ne întrebăm cum ar trebui să arate sistemul și eu am spus cum cred că ar trebui să arate – copiii care când ies din sistemul nostru își valorizează inteligența și creativitatea în cele opt competențe cheie, le simplific – buni specialiști, (…) buni cetățeni (…) și oameni mulțumiți cu propria viață. Dacă noi reușim să facem lucrul acesta, înseamnă că vom avea absolvenți care pot decide unii să intre pe piața muncii, alții să-și continue studiile’, a spus Daniel David.
El a reiterat și problema analfabetismului funcțional, despre care a spus că îl sperie și este risc de securitate națională.
‘Este de neacceptat faptul că avem acest analfabetism funcțional, pe mine acest lucru mă sperie, de aceea am și spus la un moment dat că devine și este risc de securitate națională. Nu poți vorbi de 40 și ceva la sută analfabetism funcțional după un ciclu educațional și în care știi că au intrat copii care nu se deosebesc sub aspectul inteligenței și creativității față de cei din alte țări la care noi ne raportăm ca modele. Pe scurt spus, partea asta de viziune, să știm înspre ce mergem, de multe ori ne-am pierdut și ne-am pierdut în zone de strategii mici, avem strategii mici, prevenirea abandonului școlar, o temă foarte importantă, dar asta vine ca o problemă mai mare în ecosistemul nostru de educație, n-ai cum corecta numai abandonul școlar în condițiile în care tu nu înțelegi că abandonul școlar trebuie să fie corectat într-un sistem mai larg legat de analfabetismul funcțional, că nu-i problema numai a copiilor care nu vin în sistemul nostru, e și problema copiilor care vin și pleacă. (…) Dacă avem o viziune clară și cu toții o îmbrățișăm, vom ști după aceea să implementăm și practic’, a adăugat David.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News