Dezbatere – Candidat la prezidențiale: Fiecare român să aibă 2-3 arme, să-l apuce frica pe Putin

Sursa foto: X - President of Russia

John Ion Banu Muscel, candidat independent la alegerile prezidențiale, a spus, miercuri, că dacă fiecare român ar deține 2-3 arme, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-ar speria și nu ar putea ataca România.

„Nu văd un pericol iminent din partea Federației Ruse”, spune Banu Muscel la dezbaterea de la Antena 3 CNN.

El spune că ar fi bine dacă fiecare român ar deține 2 sau 3 arme.

„Eu cred că trebuie să ne înarmăm în contextul NATO. Noi suntem parte din NATO și nu văd de ce noi să cumpărăm mai multe avioane sau mai multe pușcoace din SUA, când trebuie să o facem în raport cu ce spune logistica NATO, chiar mai puțin aș zice eu să participăm la aceste cheltuieli, având în vedere că suntem poate puțin în pericol având în vedere poziția noastră aproape de Rusia”, a spus Banu Muscel.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: