Alegeri prezidenţiale. Lucian Bode: Votul de astăzi este o decizie istorică

Sursa foto: Inquam Photos / Saul Pop

Deputatul liberal Lucian Bode a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru președinte cu viziune, acesta apreciind că votul pentru viitorul președinte este o decizie istorică.

El a votat atât pentru președintele României, cât și pentru primarul Zalăului.

”Astăzi, România, Zalăul își aleg direcția în care vor merge în următorii cinci sau cel puțin trei ani. Sigur că votul de astăzi, în opinia mea, nu este un simplu exercițiu democratic. Votul de astăzi este o decizie istorică. De aceea, ținând cont de contextul geopolitic extrem de complicat în care se află România și în care se află întreaga lume, astăzi, prin vot, românii își aleg direcția în care România va merge pe mai departe. Prin vot, astăzi, românii iau o decizie istorică pentru generațiile viitoare”, a precizat Lucian Bode.

Acesta a adăugat faptul că a votat pentru ca România să păstreze parteneriatele strategice în care se află.

”Am votat pentru un președinte care are viziune, care poate garanta stabilitatea României, un președinte echilibrat, pentru că, astăzi, România nu mai are nevoie de haos, nu are nevoie de experimente politice, nu are nevoie de oameni nepricepuți în fruntea statului”, a conchis Bode. AGERPRES/(AS – redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: