UPDATE O cisternă care transportă etanol s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu un autoturism în Argeș

Poliţie / Facebook
Sursa foto: Poliţia Română

O cisternă care transportă etanol s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu un autoturism, sâmbătă dimineaţă, pe DN 7, în zona localităţii Zamfireşti, judeţul Argeş. Pompierii au transmis că sunt scurgeri din cisternă. Circulaţia rutieră este blocată complet, valorile de trafic fiind ridicate.

UPDATE – ”În urma incidentului, cisterna s-a răsturnat şi prezintă scurgeri pe la un racord, după prima evaluare”, a transmis ISU Argeş.

Pompierii nu au identificat victime.

Potrivit sursei citate, intervin pompierii de la Detaşamentul Piteşti cu două autospeciale de stingere ale incendiilor, o autospecială de descarcerare, un camion cu un container multirosc, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit IPJ Argeş, pe DN 7, la Zamfireşti, limita cu Cotmeana, o cisternă cu etanol s-a răsturnat în urma unui impact cu un autoturism.

Acolo intervin pompierii de la Detaşamentul Piteşti cu o autospecială de stingere,  o autospecială de descarcerare,  o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că nu s-au înregistrat victime.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt ridicate. Se estimează reluarea circulaţiei în 60 de minute.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: