Miercuri seară, Călin Georgescu și-a declarat sprijinul total pentru George Simion, pe care îl numește „protejatul meu mai tânăr” și a lansat un atac dur la adresa lui Nicușor Dan, despre care spune că nu este ceea ce pretinde.
„Când ești independent, dar tot sistemul e în spatele tău, dovedește că ești total dependent de sistem. Nu mai ești independent.”
Georgescu l-a acuzat pe candidatul susținut de PNL și USR că este o extensie a rețelelor de putere care vor să mențină România sub control. A criticat lipsa de înțelegere în domeniul relațiilor internaționale și declarațiile controversate ale acestuia.
„Nu pot fi de acord, mai ales cu spusele celuilalt contracandidat, băiețașul ăsta, care nu înțelege politica externă și spune că îl arestează pe Benjamin Netanyahu. Îți dă de gândit că discuți de indivizi cu o infantilitate criminală.”
În contrapondere, Georgescu a reafirmat că luptă pentru schimbarea profundă a sistemului și că George Simion este omul care poate duce mai departe această misiune:
„Nu schimbăm oamenii, ci schimbăm sistemul. Nu poate să fie altceva. […] Vă pot confirma că sunt extrem de pregătit să-l ajut pe protejatul meu mai tânăr în tot ceea ce face.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News