Datoria statului român a depășit pragul de 1.000 de miliarde de lei

Sursa foto: pixabay

Datoria statului a urcat la 990,84 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date disponibile, analizate de Profit.ro, comparativ cu 963,94 miliarde lei în decembrie. Cele 991 miliarde de lei, sumă înregistrată la final de februarie, reprezintă 56,3% din PIB, față de 54,8% din PIB în decembrie.

România este într-o criză bugetară, după ce a luat anul trecut măsuri semnificative de creștere a cheltuielilor (în principal reforma pensiilor agreată cu Comisia Europeană, dar și majorări de salarii ale bugetarilor), fără să asigure și veniturile aferente finanțării acestora (în principal reforma fiscală agreată cu Comisia Europeană să fie în vigoare în aprilie, dar neimplementată). Cu un deficit de 8,65% din PIB anul trecut în termeni cash, standardul intern, (9,3% în termeni ESA, standardul UE), în timp ce pentru acest an, ținta Guvernului este de 7% din PIB, dar Comisia Europeană estimează 8,6% din PIB, în lipsa unor măsuri de corecție.

Creșterea datoriei publice în ultimii ani a fost extrem de rapidă, din cauza deficitelor bugetare ridicate ale guvernelor începând din 2019. La final de 2019, în contextul în care deficitul urca în acel an peste 3% din PIB, datoria se situa la 373,62 miliarde lei, 35,3% din PIB. Cea mai puternică creștere, calculată ca pondere în PIB, a avut loc în 2020, anul pandemiei, de la 35,3% din PIB în 2019, la 46,6% în 2020. Anul trecut, datoria a crescut cu 180 de miliarde de lei, un record, în timp ce ca pondere în PIB a urcat cu 5,9 puncte.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: