Analistul economic Andrei Caramitru susține că ”nenorocirea României e că revoluția anti-comunistă nu a fost niciodată finalizată”. El se mai întreabă ce om ”normal la cap” își dorea ”cu ardoare” să fie securist în România din anii 80 ai lui Ceaușescu.
Caramitru ține să precizeze că ”torționarii ăștia sunt aici, printre noi, e plin de ei, au făcut și pui” și ar fi ”vinovați direct de morții de la Revoluție”, de mineriadă, de ”episodul Dragnea și 10 august”, ”ba chiar și de episodul Călin Georgescu, George Simion și AUR, care ar fi pus cruce țării ăsteia și o nenoroceau pe încă o generație”.
„Nenorocirea României e că revoluția anti-comunistă nu a fost niciodată finalizată.
Eu mă întreb – ce om normal la cap își dorea cu ardoare să fie securist în România din anii 80 ai lui Ceaușescu? Ce om să fii să îți dorești asta într-un sistem de beznă și foamete – doar ca să terorizezi populația? Și vă dați seama – ăia au fost verificați și aprobați atunci, pe baze ideologice, da? Torționarii.
Ei bine și torționarii ăștia sunt aici, printre noi, e plin de ei, au făcut și pui – și sunt vinovați DIRECT de următoarele imense nenorociri:
– teroarea lui Ceașcă din anii 80
– Morții de la Revoluție
– mineriada
– acordul cu URSS care era cât pe ci să fie semnat în 91 ca niciodată să nu ieșim de sub jugul lor (noroc ca a dispărut URSS)
– furtul generalizat din anii 90, devalizarea completa a țării
– episodul Dragnea și 10 August (prima încercare de revenire la putere)
– episodul CG / GS / AUR (care ar fi pus cruce țării ăsteia, o nenoroceau pe încă o generație)”, a scris joi, 22 mai, Andrei Caramitru pe Facebook.
„Acum a fost trădarea aia MARE”
Analistul economic mai spune că „e prea mult și nu e posibil ca NIMENI să nu fi plătit până acum pentru toate astea. NU SE POATE. Și sunt fix aceiași – generali boșorogi acum, torționari odioși, demenți staliniști. Care acum au trădat însă clar și pe față pentru că au lucrat cu rușii. Acum a fost trădarea aia MARE”.
„Cer statului să facă o dată pentru totdeauna curățenie”
Caramitru e de părere că trebuie să închidem revoluția o dată pentru totdeauna.
„La fel cum a închis Germania episodul nazist. Trebuie închis o dată pentru totdeauna. Și da – asta înseamna și pedepse, asta înseamnă și exil pentru mulți, asta înseamnă și curățenie.
Și cer statului să facă o dată pentru totdeauna curățenie. Să finalizeze dosarul Revoluției, al mineriadei, să meargă până la rețelele de trădători din spatele lui CG, din interiorul rețelelor de rezerviști. Să dea tot și justiția să își facă datoria. Și da – torționarii din anii 80 orice vârstă ar avea trebuie condamnați.
Trebuie – devine urgent – să facem un mare muzeu al luptei contra totalitarismului (comunist și legionar). Educația – să prioritizeze asta. Apologia nenorocirilor ăstora să fie sever extrem de sever condamnată.
Altfel nu ne putem face vreodată bine. Și – sincer – am obosit și nu e normal ca oamenii simpli să trăiască în continuare cu stresul și teroarea pe care ăștia o tot aplică societății. Nu e normal să ne luptăm noi oameni simpli, să ne luăm riscuri personale – pentru ca statul nu își face treaba.
Și mai e ceva – acum înțelegem toți ca e război hibrid cu Rusia și înțelegem că e despre supraviețuirea Țării. Și înțelegem exact cine sunt cozile de topor aici. Și chiar nu ar fi ok să trebuiască să ne organizăm noi mai eficient pentru că statul nu e în stare. Că ne putem organiza, mult mai bine decât hăbăucii ăștia, oooo, ba da.
Dar nu e ok așa să fie la noi rezolvarea – e problema AUTORITĂȚILOR și a LEGII!!! Dar acum aplicați naibii legile!!!!!!! Că le avem!”, adaugă Andrei Caramitru.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News