Comportare remarcabilă a sportivilor români la Mondialele de Esports

Cu excepţia celor de la Dota 2, componenţii României au şanse reale de a se califica în fazele superioare la CS:GO, Tekken 7 şi eFootball

După o ceremonie de deschidere absolut incendiară, pe scena amplasată în grădina Palas au continuat întrecerile Campionatelor Mondiale de Esports. La CS:GO România a început drumul în cea mai dificilă grupă și nu oricum, ci chiar împotriva naționalelor cu care ne batem la primul loc calificabil, Ungaria și Germania. Au fost două meciuri în oglindă: România a început meciul cu Ungaria fiind condusă cu 0-4 și l-a încheiat învingând cu 16-14, în timp ce meciul împotriva nemților, ai noştri l-au început conducând cu 4-0, dar fiind întrecuţi cu 14-16. Românii urmau să joace în continuare aseară împotriva a trei naţionale în faţa cărora erau creditaţi cu prima şansă: Mongolia, Vietnam și Argentina. Un minimum de 2 victorii din 3 partide le asigura calificarea în fazele eliminatorii, iar prima a fost obţinută

Echipa este formată din valoroșii jucători români ai Nexus Gaming: Blytz, Xellow, Btn, Launx și Sound.

Dota 2 a fost singurul Esport care, din păcate, n-a adus nicio victorie românească. Ai noștri au fost învinși de selecționatele Iordaniei și Mongoliei și au șanse minime de a trece mai departe din grupa în care au de jucat doar împotriva Africii de Sud.

Stăm bine la Tekken şi eFootball

La Tekken 7, reprezentantul țării noastre, Andrei Lazăr, a obţinut 3 victorii din 3 în meciurile împotriva jucătorilor din Guadalupe, Monaco și Gambia, însă palmaresul perfect i-a fost stricat de înfrângerea din ultimul meci al zilei împotriva Coreei de Sud. În a doua zi a grupelor, pentru Andrei urmează un meci împotriva liderului grupei sale, reprezentantul Pakistanului, însă chiar și o înfrângere nu îi scade drastic șansele de a cădea din Top 3-ul grupei și de a fi, astfel, eliminat (meciul a avut loc după închiderea ediţiei).

La eFootball, Adrian Urmă a avut un start foarte bun, pe măsura așteptărilor. În meciurile care se dispută în sistem acasă-deplasare, însemnând că fiecare jucător va juca împotriva celuilalt de două ori, România a adunat o victorie și o înfrângere împotriva adversarului din Guadalupe, o victorie și un egal împotriva Irakului și două victorii împotriva Nepalului. Cu 13 puncte adunate după 6 meciuri, Adrian mai avea de jucat împotriva Marocului și Albaniei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: