Morţi suspecte la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” – Procurorii au extins urmărirea penală faţă de patru medici ATI

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, joi, extinderea urmăririi penale în dosarul privind decesele din Secţia ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti. Sunt vizaţi patru medici, în legătură cu decesul unor pacienţi în intervalul 30.04.2025 şi 22.05.2025.

”La datele de 30.04.2025 şi 22.05.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus extinderea urmăririi penale faţă de un număr de 4 suspecţi, medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon Bucureşti”, în legătură cu decesele unor pacienţi internaţi în cadrul secţiei ATI, în perioada 16.03.2022 – 04.04.2024”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Infracţiunile de care sunt acuzaţi medicii sunt omor calificat cu premeditare, instigare la omor calificat şi tentativă de omor calificat.

”La data de 18.05.2023, ora 13:21, suspecta M.M., în calitate de medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon Bucureşti”, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei S.S. (pacientă în stare gravă, comatoasă, instabilă hemodinamic, internată în Secţia ATI Covid) şi acţionând cu intenţia de a suprima viaţa acesteia, a redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus 4 ore şi 39 de minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientei declarat la ora 18:45”, arată procurorii.

O altă faptă a avut loc, potrivit procurorilor, la data de 04.04.2024, ora 15:50.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: