CFR Călători, anunț despre sistarea activității, după ce problemele companiei au ieșit public la iveală

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Compania feroviară CFR Călători anunță luni într-un comunicat că operatorul nu își sistează activitatea și nu intră în faliment, contrar unor afirmații apărute în spațiul public.

„Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort”, se mai arată în comunicatul companiei.

Reprezentanții companiei transmit că conducerea CFR Călători „are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna”.

„Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că nu se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de faliment se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că nu există un astfel de pericol”, subliniază compania.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: