Elena Udrea mai punctează o reducere de pedeapsă și se apropie de libertatea condiționată

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea a obținut marți, 17 iunie, o nouă reducere de două săptămâni din pedeapsa de șase ani de închisoare pe care a primit-o în dosarul ”Gala Bute”, după ce obținuse recent și o deducere de opt luni din sancțiunea penală. Decizia ar putea duce la punerea în libertate pentru fostul ministru al Turismului.

Curtea de Apel Ploiești a respins contestația Parchetului împotriva deciziei Tribunalului Prahova, care stabilise inițial reducerea de două săptămâni din pedeapsă, arată G4Media.

„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – DNA – ST Ploieşti în contradictoriu de persoana condamnată UDREA ELENA GABRIELA, împotriva sentinţei penale nr. 116/27.05.2025 pronunţată de Tribunalul Prahova. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2025”, se arată în minuta instanței.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: