Theodor Stolojan, fost premier al României și economist la Banca Mondială, a declarat că Uniunea Europeană e îndreptățită să ia măsuri contra României, de vreme ce noi ne-am angajat în scris să luăm măsuri pentru reducea deficitului și până acum n-am făcut nimic. Totuși, Comisia înțelege situația politică temporară a Românei, așa că probabil ne va mai păsui, dar nu mult. „Funia a ajuns la par, nu mai putem să facem balet prea mult”, a avertizat fostul lider liberal.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
Stolojan, despre nerespectarea angajamentelor privind reducerea deficitului
„Pe 20 iunie urmează să se discute, printre altele, dacă România mai e îndreptățită să primească fonduri europene de miliarde și miliarde, atât timp cât până acum nu a luat măsurile necesare să reducă deficitul, așa cum ne-am angajat în scris. Deci asta e problema României, că a semnat un acord pe șapte ani cu UE prin care s-a angajat să reducă treptat deficitul, or dacă noi nu îndeplinim nici măcar angajamentele pe care ni le asumăm în scris, sigur că și UE e îndreptățită să ia măsurile de rigoare.
Pe 20 iunie nu se va întâmpla nimic deosebit, poate vom primi o nouă amânare, cred eu, că toată lumea înțelege ce se întâmplă în România, dar, cum zic olteni, funia a ajuns la par, nu mai putem să facem balet prea mult. Situația e clară: România trebuie anul acesta să reducă 30 de miliarde de lei din ceea ce populația și companiile s-au obișnuit să obțină pe seama bugetului țări”, a declarat Theodor Stolojan.
Creșterea TVA putea fi evitată, spune Stolojan
Acesta a explicat și de ce majorarea TVA putea fi evitată: „Da, puteam evita dacă nu aveam o întârziere de 6 luni ca să începem această ofensivă în domeniul restructurării cheltuielilor publice, reducerii evaziunii, așa încât să avem siguranța că în 2025 reducem deficitul de la peste 9% la 7%, care și așa e foarte mare. Am avut alegeri, luna mai – iar blocată, a trecut jumătate de an și acum mai avem doar jumătate de an să luăm măsurile să asigurăm această reducere a deficitului”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News