Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că i-a prezentat președintelui Nicușor Dan calendarul intern al partidului privind o eventuală intrare la guvernare.
Potrivit liderului social-democrat, vineri va avea loc o consultare internă extinsă cu aproximativ 5.000 de membri PSD, în cadrul căreia se va da un vot decisiv, programat la ora 13:00. Dacă rezultatul va fi favorabil intrării la guvernare, sâmbătă va fi convocată ședința Comitetului Politic Național, unde se va vota echipa de miniștri pe care partidul o va propune.
„I-am transmis dlui președinte calendarul intern pe care noi îl avem în PSD, și anume că mâine vom acea consultare extinsă cu aproape 5000 de membri PSD, un vot la ora 13.00, urmând ca sâmbătă – dacă această consultare va duce la un răspuns pozitiv pentru intrarea la guvernare – să facem o ședință Comitetului Politic Național în care să votăm echipa de miniștri pe care PSD o va propune. Aceasta este calendarul pe care noi îl avem, l-am transmis președintelui. De asemenea, am transmis faptul că pe ceea ce s-a discutat în aceste săptămâni pe măsuri economice și pe acordul politic, în acest moment lucrurile par să intre într-o direcție corectă, constructivă, dar asta vor hotărî membri de partid mâine, când vom prezenta aceste lucruri. Cam astea sunt lucrurile în mare”, a spus Grindeanu.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News