„Într-o campanie electorală complicată, cu un specific aparte și inedit pentru România, Nicușor Dan, în tentația firească de a convinge electoratul de dreapta să-l voteze, a pledat pentru o stabilitate financiar-fiscală și pentru o reformă a statului care să exclude o creștere a fiscalității. Într-un studio de televiziune, un jurnalist a lansat o provocare să semneze că el nu va crește TVA-ul. Nicușor Dan, în campania electorală, a semnat această hârtie, pe care cred că o semna orice alt candidat, pentru că nu puteai în momentul respectiv să discuți despre o reformă fiscală care să poată include și alte taxe”, a spus Daniel Fenechiu pentru Gândul.
Întrebat dacă consideră că acea promisiune a lui Nicușor Dan a fost o greșeală, Daniel Fenechiu a precizat că „e greu de spus”.
„Hai să zicem că poate a fost mai mult din zona inabilității. Nicușor a reacționat onest. Eu sunt convins că dorința lui este să nu crească nicio taxă, însă probabil că dacă ar fi mers mai mult pe atribuțiile constituționale în care președintele nu are atribuții în materia politicii economice, ci singura posibilitate este să retrimită o lege în Parlament sau să o atace la Curte (n.r. Curtea Constituțională a României), probabil că ar fi dat un răspuns mai tehnic. Însă, în acel context în care era atât de acerbă bătălia și pentru a intra în turul doi și pentru a îl ajunge din urmă pe candidatul suveranist, Nicușor Dan a dorit să dea un răspuns care să reprezinte voința lui, că nu vreau să cresc taxe și, da, nu voi crește taxele”, a argumentat Daniel Fenechiu.
Liderul senatorilor PNL a mai adăugat că Nicușor Dan, după ce a ajuns la Cotroceni, „a trebuit să ia de coarne problema” deficitului României și a descoperit că „din informațiile și din datele și din soluțiile pe care i le-au prezentat cei din zona respectivă, a rezultat că cea mai facilă și sigură variantă de scădere a deficitului cu procentul dorit este o creștere a TVA-ului, care are efecte imediate”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News