Bogdan Ivan, ministrul interimar al Economiei, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la Digi24, despre viitoarea coaliție. Social-democratul a spus că PSD va decide sâmbătă dacă va intra la guvernare, subliniind faptul că această hotărâre va fi luată după o consultare largă în cadrul partidului. De asemenea, Ivan a mai spus că este interesat de funcția de ministru al Energiei, în contextul în care instituția pe care o conduce acum va reveni USR. În plus, ministrul a afirmat că rocada premierilor „a fost un foarte mare plus și un succes” și crede că acest mecanism va merge în continuare.
Întrebat cum va vota, în contextul în care în PSD se va vota cu privire la intrarea la guvernare, Bogdan Ivan a spus că „vor fi întrebați aproximativ 5.000 de colegi – din Parlament, din toată România. „Cred că este prima dată când o decizie atât de importantă se ia cu o consultare atât de largă. Vor fi consultați toți președinții de organizații județene, plus toți parlamentarii și toți primarii din țară și consilierii județeni”, a precizat ministrul interimar al Economiei.
„E o decizie importantă și cred foarte mult că această deschidere a conducerii partidului și a deciziei dusă până la nivel local reprezintă un mesaj foarte puternic, și va avea și o legitimitate foarte mare atunci când se va ajunge la programul de guvernare și la modul în care va arăta noul Guvern. Avem un an și jumătate de când în România sunt doar alegeri și campanie electorală. E vremea ca după tot acest timp să începem să ne punem la masă și să construim lucrurile pe care oamenii le așteaptă, să fie prelitibilitate atât pentru mediul economic din țară, cât și pentru investitorii care, de anul trecut, având tangență cu foarte mulți dintre ei, vă spun foarte sincer că toți așteptau să avem președinte, să avem guvern stabil, să vină în România și să știe cu cine discută atunci când vor să facă investiții de sute de milioane sau miliarde de euro”, a spus Bogdan Ivan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News