Descoperire arheologică unică la marginea localităţii Ursoaia din judeţul Iaşi. A fost scos la lumină un cuptor foarte bine conservat pentru prelucrarea ceramicii din Cultura Cucuteni, cea mai veche civilizaţie din Europa. Piesa are o vechime de aproape 6 mii de ani.
Cultura Cucuteni precedă cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic. Se întindea pe o suprafață întinsă pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei. Acum, specialiştii ieşeni au descoperit un cuptor extrem de bine conservat din acea perioadă.
Specialiştii spun că situl de la Ursoaia, din județul Iași, e datat în jurul anului 3900 înainte de Hristos şi aparţine fazei B a Culturii Cucuteni.
Situl de la Ursoaia, aflat în comuna Românești, a fost descoperit de un sătean care ara un teren la marginea satului.
De-a lungul ultimului an, arheologii au scos la lumină mai multe fragmente de ceramică din acea perioadă şi diferite figurine. Dar cuptorul descoperit acum este una dintre cele mai importante descoperiri.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News