Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că speră ca data viitoare să se înscrie în competiţia pentru funcţiile de ministru mai multe femei. El a fost întrebat de ce PSD nu are în noul guvern nicio femeie.
„Noi, spre deosebire de alţii, aproape toţi ceilalţi au venit în forurile de conducere şi au citit o listă. Noi am avut vot. Alţi reprezentanţi, din ce am văzut la ceilalţi colegi de coaliţie, s-a venit cu o listă, s-a citit şi a fost aprobată sau nu candidatura respectivă pe postul de ministru.
Noi ieri după-masă am avut vot secret şi cel puţin la Muncă am avut pe Simona (Simona Bucura-Oprescu – n.r.) care la limită nu a reuşit să câştige votul, dar a fost aşa cum am spus, un vot secret.
Doar USR are o femeie în viitorul Guvern
Sper ca data viitoare mai multe colege de ale noastre, în primul rând să se înscrie la această competiţie internă, fiindcă nu am de gând, atâta timp cât voi conduce PSD, să aplic altă metodă decât aceasta de a face competiţie internă, de a candida pentru fiecare funcţie, iar cel care obţine cele mai multe voturi obţine funcţia respectivă”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
De menționat este faptul că nici PNL și nici UDMR nu au reprezentante femei în Guvern.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News