Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunțat marţi, asupra vinovatului moral al tragediei de la Crevedia, precizând că nu vrea să dea răspunsuri în locul autorităţilor competente, dar că nu acceptă să se spună că au fost doar accidente.
„Nu vreau să dau eu răspunsuri în locul autorităţilor competente. Ştiţi foarte bine că şi procurorii au deschis dosare, şi la Interne se fac verificări. Aşteptăm aceste rezultate, dar ce am vrut să transmit tuturor este că: nu accept să se spună, la sfârşit, asta e, au fost accidente”, a spus preşedintele, întrebat cine este vinovatul moral al tragediei de la Crevedia.
Şeful statului a continuat: „Trebuie îmbunătăţite sistemele şi da, (…), nici o analiză politică nu trebuie evitată”.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News