Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune eliminarea indemnizaţiilor membrilor Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), având ca scop reducerea costurilor administrative. Astfel, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat miercuri, spre dezbatere publică, un proiect de act normativ în acest sens. Prin acest demers, costurile administraţiei publice s-ar reduce cu aproape 22 milioane de lei pe an, respectiv 5,4 milioane de lei pentru restul anului curent.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat miercuri, spre dezbatere publică, un proiect de act normativ prin care propune eliminarea indemnizaţiilor membrilor Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), a anunţat ministrul Cseke Attila.
Potrivit sursei citate, este prima măsură propusă de minister de la investirea noului Guvern din această săptămână, care vine în sprijinul reducerii costurilor administraţiei publice, cu aproape 22 milioane de lei pe an, respectiv 5,4 milioane de lei pentru restul anului curent, după ce ar intra în vigoare actul normativ propus.
”Eficientizăm administraţia publică centrală şi locală şi reducem costurile serviciilor publice. Avem nevoie de servicii publice de calitate oferite cetăţenilor, dar şi de o cură de slăbire a statului” – a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News