Prezent în ediția specială de miercuri, 25 iunie, a emisiunii Puterea Știrilor, transmisă de la Bruxelles, europarlamentarul PNL Daniel Buda a vorbit despre nominalizarea noului guvern și despre problemele din domeniul agricol. În ce privește revenirea la Ministerul Agriculturii a lui Florin Barbu, a fost decizia PSD, după cum a fost decizia coaliției privind repartizarea mandatelor.
„Pot să vă spun un lucru: dacă un ministru nu implementează ceea ce și-a asumat că trebuie să implementeze, nu va rămâne în guvern nici 24 de ore, indiferent cum îl cheamă pe acela, întrucât Ilie Bolojan și-a asumat performanța guvernamentală. Prin urmare, îi urez mult succes domnului ministru Barbu, pentru că, până la urmă, succesul domniei sale este succesul sectorului agricol”, a afirmat Daniel Buda.
Sectorul agricol din România ar trebui să continue să performeze în continuare, deși sunt câteva probleme la care trebuie lucrat, a mai spus acesta, dând drept exemplu creșterea porcilor și lipsa mălaiului, în condițiile în care în România se cultivă mult porumb.
„Dacă mergi în piețe, vei găsi mălai din Ungaria, deci avem un spațiu foarte mare unde putem să lucrăm, unde avem nevoie să lucrăm, unde avem determinarea de a lucra. Și eu sunt convins că împreună cu Ilie Bolojan, cu domnul Barbu la Agricultură, cu ceilalți miniștri, fiecare pe sectoarele pe care le au de manageriat, vom reuși să creăm o țară în care fiecare cetățean să poată să rămână acasă. Asta înseamnă să aibă locuri de muncă bine plătite, infrastructură medicală, rutieră, școlară la un nivel adecvat pentru a putea avea o viață mai bună” a afirmat europarlamentarul PNL.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News