După rechemarea Tamilei Cristescu în țară, agenta consulară de la New York concediată de șefa diplomației, Oana Țoiu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a dezvăluit duminică, 29 iunie, și ce salariu primea fiica politicianului PSD Radu Cristescu. Ea a ajuns la Consulatul General al României din New York în 2022, după doar o lună de muncă într-o instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 4.
„Trimiterea la post în serviciul exterior se face doar prin concurs și prioritar cu personalul angajat al Ministerului Afacerilor Externe. Orice excepție trebuie justificată”, se arată în comunicatul MAE care a explicat rechemarea Tamilei Cristescu, care deținea funcția de agent consular la Consulatul României din New York de 3 ani.
„A fost detașată în 2022. Drepturile bănești ale personalului trimis în misiune în străinătate sunt stabilite conform Anexei IV, Capitolul V al Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și HG 837/1995. Doamna Cristescu, agent consular la Consulatul General al României la New York, are un salariu lunar de 3.370 dolari”, au precizat reprezentanții MAE pentru EuropaFM.
Radu Cristescu, tatăl Tamilei Cristescu (26 ani), a fost deputat PSD de Satu Mare și secretar de stat la Ministerul Energiei.
Cu cei peste 3.300 de dolari, agenta consulară și-ar fi permis o chirie destul de modestă într-unul dintre cele mai scumpe orașe din lume.
Cât sunt chiriile în New York
Chiriile medii în New York variază de la 3.252 dolari pentru o garsonieră cu suprafața medie de circa 40 de metri pătrați. Media pentru un apartament de două camere trece de 4.000 de dolari, potrivit datelor apartments.com. 84% dintre apartamentele disponibile au o chirie lunară mai mare de 2.000 de dolari.
Una dintre cele mai mari platforme imobiliare americane, Zillow, estimează chiria medie în New York la 3.700 de dolari, prețurile pornind de la 600 de dolari și ajungând la 175.000 de dolari pe lună.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News