Ghinion! Satelitul care urma să supravegheze marii poluatori s-a pierdut în spațiu, la scurt timp după lansare

Sursa foto: Pixabay
Finanțat de Jeff Bezos, MethaneSAT trebuia să monitorizeze emisiile de metan, în special pe cele din industria petrolului și gazelor. Satelitul a fost pierdut la scurt timp după lansare

Un satelit avansat, destinat monitorizării emisiilor de metan, finanțat parțial de miliardarul american Jeff Bezos, s-a pierdut în spațiu, încetând să mai comunice cu echipa de la sol.

MethaneSAT a fost lansat în martie 2024 la bordul unei rachete SpaceX, din California, și avea ca scop principal detectarea cu o rezoluție fără precedent a emisiilor de metan din zonele industriale ale planetei, potrivit Le Figaro.

Proiectul MethaneSAT a fost dezvoltat de Environmental Defense Fund, o organizație neguvernamentală din Statele Unite, în parteneriat cu guvernul Noii Zeelande și cu sprijinul financiar al fondului de investiții pentru climă al fondatorului Amazon, Bezos Earth Fund. Satelitul fusese prezentat drept unul dintre cele mai avansate instrumente spațiale pentru urmărirea metanului, un gaz cu efect de seră deosebit de puternic.

Contactul cu satelitul a fost pierdut din 20 iunie, însă abia luni echipa de ingineri a confirmat că aparatul a rămas complet fără energie. Reprezentanții proiectului au comunicat oficial că MethaneSAT este „probabil irecuperabil”.

„Evident, este o evoluție dezamăgitoare”, a declarat Andrew Johnson, oficial al Agenției Spațiale din Noua Zeelandă, admițând că „în domeniul spațial, fiecare misiune – fie că reușește, fie că nu -contribuie la extinderea limitelor a ceea ce putem face și învăța.”

Environmental Defense Fund a precizat că pierderea satelitului nu va pune capăt eforturilor sale: „Este o veste dificilă, dar nu renunțăm.

Misiunea noastră de a monitoriza emisiile de metan și de a sprijini acțiunea climatică continuă cu aceeași determinare”, se arată în declarația organizației.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: