Simona Halep, nicio veste de la Sport Resolutions în cazul de dopaj

Simona Halep
Sursa foto: Simona Halep / Facebook

Dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep, își așteaptă în continuare verdictul, după ce a fost audiată în două zile consecutive, la Londra, la sfârșitul lunii iunie.

Simona Halep așteaptă, așteaptă și iar așteaptă

Simona Halep nu are încă nicio veste despre decizia pe care o va lua Sport Resolutions în cazul de dopaj. Audiată în luna iunie la Londra, constănțeanca e suspendată provizoriu din tenis, iar tergiversarea cazului e una de neînțeles. Dubla campioană de Grand Slam va împlini 32 de ani pe 27 septembrie și speră la o suspendare minimă, astfel încât să revină în circuit, conform Sport.ro.

FRT – doar susținere morală

Fost antrenor al Simonei Halep, Daniel Dobre, a vorbit din postura de oficial al Federației Române de Tenis. Fostul jucător legitimat la Steaua susține că FRT, for condus de George Cosac, „nu are nicio pârghie”.

Daniel Dobre a fost pe banca de antrenor al Simonei când jucătoarea din Constanța a cucerit titlul la Wimbledon, în urmă cu patru ani, după o finală câștigată în două seturi în fața Serenei Williams, în mai puțin de o oră.

„Federația nu are nicio pârghie, în afară de o susținere morală. Există reguli foarte clare. Una dintre el spune că nu ai voie cât timp ești suspendat să te antrenezi în locuri oficiale. Ești cumva blocat, dar oamenii care o cunosc și cei din Federație o susțin pe toate căile. A fost și acea petiție, există o comunicare cu apropiații, ea are tot sprijinul în limita regulilor, pentru că ești foarte restrâns de regulile internaționale.

Toată lumea se întreabă despre verdict. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni pe la turneele din străinătate. Nu pot spune că este drept sau nedrept. Există niște reguli, niște căi, iar această entitate este total independentă, care are propriile reguli și legi.

Atât timp cât nu există un verdict, există doar speculații. Faptul că verdictul se amână nu pot spune că este un semn bun sau rău, este o procedură care-și urmează calea obișnuită, una pe care noi nu o știm, dar ei da”, a afirmat Daniel Dobre, actual vicepreședinte al Federației Române de Tenis.

Oficialul FRF a admis că nu a vorbit de ceva vreme cu campioana, dar crede în capacitatea ei de a lupta și de a reveni în tenis.

„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.

Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa”, a mai declarat Daniel Dobre.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL