Conform unor stenograme și interceptări din dosarul în care este implicat Călin Georgescu, fostul candidat la președinția țării ar fi pregătit o , fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost trimis în judecată la jumătatea acestei săptămâni, pentru promovarea, în public, a unor persoane vinovate de genocid contra umanității și de crime de război. Totodată, acesta este acuzat și pentru că a promovat idei sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Procurorii de caz ar fi ridicat un carnețel de la Marian Motocu în care erau trecute mai multe nume de oameni politici și judecători care să fie vizați în cazul unei revolte. Există probe și discuții clare între cei doi.
„Doar eu cunosc aceste lucruri și doar eu pot face aceste schimbări… că de câștigat alegerile, le-am câștigat”, ar fi spus Georgescu, potrivit Antena 3.
„Dacă lucrurile merg bine, o să încep în ianuarie. Vreau să înțelegi… că există un plan. Există o strategie pe care numai eu o cunosc”, afirma Călin Georgescu în timpul unei astfel de discuții.
Anchetatorii suspectează că Marian Motocu ar fi fost omul de legătură al lui Georgescu cu diplomații ruși. Potrivit rechizitoriului, Motocu ar fi publicat, în perioada aprilie 2022 – decembrie 2024, 29 de videoclipuri pe o platformă de socializare.
În aceste înregistrăti, Motocu a promovat teorii antisemite, a folosit simboluri legionare și a negat Holocaustul, încercând să atragă adepți pentru formarea unei „mișcări naționale” sub conducerea sa. Mai mult, acesta a solicitat și a primit donații pentru susținerea activității sale.
Călin Georgescu: „Sunt fericit că dosarul meu a ajuns în instanță”
Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, anulate apoi de CCR, a fost trimis în judecată miercuri, 2 iulie. Parchetul General l-a acuzat de promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război și de promovarea de idei și concepții legionare, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025.
Procurorii susțin că Georgescu, aflat sub control judiciar, a reprodus aproape identic nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul lui Ion Antonescu, „condamnat definitiv pentru crime de război”.
La ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1, Călin Georgescu a făcut o declarație uluitoare: „Este Ziua Americii. Profit de această ocazie să felicit poporul american, pe președintele Donald Trump și să aduc în atenție ceea ce spunea unul dintre marii președinți ai Americii, Abraham Lincoln. Cum nu vreau să fiu nici sclav, nu vreau să fiu nici stăpân, iar acest echilibru îl privește justiția”.
Cât despre chemarea sa la Judecătoria Sectorului 1, acesta transmite că este bucuros de faptul că a ajuns în instanț, pentru că astfel își poate dovedi nevinovăția.
„Sunt fericit că dosarul meu a ajuns în instanță, și cu această ocazie am convingerea că se va stabili nevinovăția mea. Ultima speță este cea legată de faptul că adevărul nu are nevoie de oameni, în schimb, noi, fără adevăr, nu putem trăi”, a declarat fostul candidat independent.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News