Catastrofa de la Praid. Starea de alertă, prelungită pentru încă 30 de zile. Măsurile luate de autorități

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund.

Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita a transmis, marţi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid pentru 30 de zile, în perioada 8 iulie – 8 august.

Sursa citată precizează că în perioada stării de alertă vor fi luate mai multe măsuri, printre care se numără mobilizarea tuturor mijloacelor, forţelor şi factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund, informarea populaţiei din comună şi din localităţile învecinate despre evoluţia fenomenului, interzicerea accesului în zona afectată şi în Canionul de Sare şi acordarea de asistenţă, dacă situaţia o impune, persoanelor şi gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a instituit pentru prima dată stare de alertă în localitate în data de 8 mai, când au început infiltraţiile în subteran, în urma ploilor abundente.

Ulterior, starea de alertă a fost prelungită periodic.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: