Călin Georgescu s-a prezentat, vinerea trecută, la Parchetul General unde procurorii i-au schimbat încadrarea din suspect în inculpat pentru propagandă legionară după ce a citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
„Le este frică de votul liber al românilor, de asta l-au numit inculpat pe domnul Călin Georgescu. Guvernanților le este frică și vor să-l elimine pe cel care ne-a deschis ochii tuturor și ne-a arătat că nu trăim într-o democrație”, a transmis și Anamaria Gavrilă într-un comunicat de presă.
Sursele citate au menționat că fostul candidat la alegerile prezidențiale nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor. „Minciuna se va arde de una singură (…). Am încredere în poporul român, îl văd, îl simt, vă simt pe toți. (…) Acest regim colonial, atât în România, cât și în foarte multe alte țări, în special în Europa, va cădea singur. Este ca pe vremuri în care lupta se duce împotriva unui regim colonial sau neocolonial și în care structurile neoliberale practic au acaparat viața oamenilor. (…) Sunt convins în continuare și rămân constant că America și președintele Trump – este un mare lider – știu ce au de făcut și foarte curând vor ajuta la căderea regimurilor neocoloniale”, a declarat Georgescu, jurnaliștilor, la ieșirea de la Parchetul General.
Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Citatul lui Călin Georgescu din emisiune este următorul: „(…) și completez că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui, și pentru Dumnezeu (George Simion intervine aprobator: ”nu poate fi…”) nu va fi învins niciodată”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News