Polonia a expulzat 13 cetățeni din R.Moldova. Ce motive au avut autoritățile de la Varșovia

poliţia poloneză
Sursa foto: Malopolska Policja

Polonia a expulzat marți 40 de cetățeni străini, dintre care 27 erau georgieni, iar 13 moldoveni. Operațiunea a fost realizată de Poliția de Frontieră poloneză în colaborare cu agenția europeană Frontex. Varșorvia a precizat că toți cei expulzați reprezentau o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale, relatează presa poloneză.

Potrivit publicației pap.pl, este vorba despre o nouă „operațiune de expulzare” în care cetățenii străini au fost îmbarcați într-un avion care a decolat de pe aeroportul din Radom.

Autoritățile de la Varșovia au precizat că toți cei expulzați reprezentau o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale. Aceștia primiseră anterior decizii de expulzare, iar în unele cazuri, motivele erau legate de apărarea națională, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez.

Conform Poliției de Frontieră din Polonia, dintre cei 27 de georgieni expulzați, 20 aveau decizii obligatorii de expulzare. În cazul celor 13 cetățeni ai Republicii Moldova, 9 au fost expulzați din aceleași motive – securitate sau ordine publică.

Printre persoanele deportate se află un cetățean georgian care avea 12 condamnări pentru furturi, dar și alți străini reținuți pentru conducere sub influența alcoolului sau ședere ilegală.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: