David Popovici pornește luni în căutarea unei medalii mondiale, prima după trei ani de așteptare. Starul român, câștigător al probelor de 100 și 200 m liber în 2022, la Budapesta, nu a mai urcat pe podium de atunci: în 2023, la Fukuoka, s-a clasat mai jos de locul 3 în ambele curse, pentru ca la Doha 2024 să nu participe deloc.
Românul și-a luat revanșa anul trecut, obținând aurul olimpic la 200 m liber și bronzul la 100 m liber, astfel că a venit vremea ca David Popovici să-și recâștige coroanele de campion, la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, care vor avea loc în perioada 27 iulie – 3 august. Atuurile sale: faptul că în acest sezon a spulberat totul în cale: la Campionatele Europene U23 de la Samorin, a făcut al doilea timp din istorie în proba-regină, iar la 200 m liber a înregistrat cel mai bun timp din lume în acest an.
Specialiștii în văd pe înotătorul român drept favorit în proba sa ”specialiatatea casei”, în timp ce la 100 m liber este considerat cel care poate opri supremația chinezului Pan Zhanle, deținătorul medaliei olimpice și a recordului mondial (46,40 secunde) pe 100 de metri.
În afara lui David Popovici, România mai e reprezentată la Mondialele de natație de la Singapore doar de un singur sportiv, Denis Popescu. Campion european U23 la 100 m fluture la Samorin, acesta va concura la 4 probe: 50 m fluture, 100 m spate, 100 m fluture și 50 m spate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News