Temperaturile încep să crească din nou în weekend, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpina Română, însă nu scăpăm de ploi. La munte vor fi precipitații slabe, dar mai accentuate noaptea în nord-nord-vest unde probabilitatea pentru averse locale și descărcări electrice va fi ridicată.
Vineri, 1 septembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea și doar izolat, după-amiaza, îndeosebi în zona montană și în extremitatea de sud-est vor fi înnorări temporare și izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări ziua în Bărăgan, sudul Moldovei și în Carpații de Curbură.
„Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 31 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud-estul teritoriului unde după-amiaza va fi călduroasă. Minimele termice vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20-23 grade Celsius pe litoral. Dimineața și noaptea, îndeosebi în centrul țării, pe arii restrânse se va semnala ceață„, anunță ANM.
În București, vremea va fi frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi mai mult senin și vântul slab până la moderat. Temperatura maximă va fi 29-30 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 14 și 17 grade Celsius.
Minimele vor fi cuprinse între 7 și 22 grade Celsius
Sâmbătă, 2 septembrie, conform meteoerologilor, vremea va fi în general frumoasă, dar local călduroasă în sudul țării. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei la munte și în sud-estul teritoriului unde izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 31 grade Celsius, pe alocuri mai ridicate -până la 33 grade Celsius- în Câmpia Română; minimele termice vor fi cuprinse între 7-8 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 20-22 grade Celsius pe litoral. La sfârșitul nopții, izolat se va forma ceață.
În Capitală, vremea va deveni călduroasă, cu temperaturi în creștere ușoară față de ziua anterioară, astfel că maxima va fi de 31-32 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 15-17 grade Celsius.
Se face și mai cald
Duminică, 3 septembrie, valorile termice vor continua să crească ușor în toate regiunile, astfel că vreme călduroasă va fi pe suprafețe mai extinse decât în ziua anterioară, cu precădere la câmpie. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei la munte unde izolat vor fi posibile ploi slabe, dar mai accentuate noaptea în nord-nord-vest unde probabilitatea pentru averse locale și descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul Câmpiei Române; minimele termice vor fi cuprinse între 8-9 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a 21 grade Celsius pe litoral. La sfârșitul nopții, în zonele depresionare izolat vor fi condiții de ceață.
În București, temperatura maximă se va situa în jurul a 33 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 17-18 grade Celsius, mai scăzută în zona periurbană.
Citește mai mult pe adevarul.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News