După aproape doi ani de război, capacitatea militară a Hamas este grav slăbită, iar conducerea sa politică se află sub o presiune intensă. Cu toate acestea, pe tot parcursul războiului, organizația islamistă palestiniană a reușit să utilizeze un sistem secret de plăți în numerar pentru a achita salariile a 30.000 de funcționari publici, în valoare totală de 7 milioane de dolari, conform BBC.
Jurnaliștii britanici au discutat cu trei funcționari publici, care au confirmat că au primit aproape 300 de dolari fiecare în ultima săptămână. Se crede că aceștia se numără printre zecile de mii de angajați care au continuat să primească, la fiecare 10 săptămâni, puțin peste 20% din salariul pe care îl aveau înainte de război.
Pe fondul inflației galopante, salariul devenit acum simbolic provoacă nemulțumiri crescânde în rândul membrilor fideli ai partidului, notează BBC, în condițiile în care penuria severă de alimente – pe care agențiile de ajutor umanitar o atribuie restricțiilor impuse de Israel – continuă în Gaza, un kilogram de făină ajungând să coste, în ultimele săptămâni, până la 80 de dolari – un nivel record.
Salarii date pe sub mână
În lipsa unui sistem bancar funcțional în Gaza, chiar și primirea salariului este complicată și, uneori, periculoasă. Israelul identifică și vizează în mod regulat distribuitorii de salarii ai Hamas, încercând să perturbe capacitatea grupării de a guverna.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News