Guvernul Bolojan îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru al doilea pachet de austeritate, în ciuda opoziţiei PSD. Social democraţii ar vrea să modifice mai multe măsuri cuprinse în acest pachet, de la reforma administraţiei locale, până la măsurile fiscale anunţate de ministrul Finanţelor. Între timp, liderii PNL îi acuză că blochează marile reforme, după ce PSD a decis să boicoteze sedinţele Coaliţiei.
Premierul Ilie Bolojan i-a anunțat deja pe liderii din Partidul Național Liberal că intenționează să-și asume răspunderea în fața Parlamentului pentru al doilea pachet de austeritate, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil săptămâna viitoare, în plenul reunit al Parlamentului. Vorbim despre un pachet de măsuri care cuprinde, printre altele, reforma administrației locale, pensiile speciale ale magistrațiilor, eliminarea privilegiilor la vârful companiilor de stat, reforma administrației centrale și, în același timp, noi măsuri fiscale pentru mediul privat din România, măsuri care au fost anunțate recent de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.
Nu există încă un acord politic la vârful coaliției de guvernare pe întreg pachetul de măsuri
Important de menționat este că, în acest moment, nu avem încă un acord politic la vârful coaliției de guvernare pe întreg pachetul de măsuri pe care guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului. Asta pentru că surse politice spun că liderii PSD au încă obiecții în ceea ce privește partea de fiscalitate din acest pachet și în ceea ce privește reforma administrației locale. Surse politice spun că social-democrații, de pildă, nu sunt de acord cu ideea guvernului de a impune o grillă de salarizare pentru primăriile din țară care nu reușesc să-și acopere cheltuierile cu salariile angajațiilor din taxele locale, colectate la bugetele locale.
Altfel există încă tensiuni la vârful coaliției de guvernare în condițiile în care intrăm deja în a treia săptămână în care liderii PSD boicotează ședințele coaliției de guvernare iar liberalii i-au acuzat voalat pe social-democrați că blochează marile reforme, că încearcă să pună o frână Pachetului 2 de austeritate. Asta în condițiile în care ne amintim recent, premierul Ilie Bolojan spunea că România trebuie să adopte cât mai rapid posibil acest al doilea pachet de austeritate pentru că altfel ar risca să intre în incapacitate de plată. Altfel, din opoziție, liderii Alianței pentru Unirea Românilor au anunțat deja că vor depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului după momentul asumării răspunderii în Parlament, însă liderul PNL Mircea Brudean, președintele Senatului, spunea în această dimineață că nu se așteaptă ca vreunul dintre deputații și senatorii coaliției de guvernare PSD, PNL, USR, UDMR să voteze o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News