VIDEO Hotelul din România, construit de comuniști, pe care nu l-a vrut nimeni – demolat

Sursa foto: Unsplash - Angela Baker

Ultimele ziduri ale fostului hotel Bodoc, din Sfântu Gheorghe, una dintre cele mai impozante clădiri din municipiu, au fost demolate. Este finalul primei etape a unui nou proiect de dezvoltare urbană.

Lucrările de demolare a imobilului cu 10 etaje au început în luna mai și au fost realizate de o firmă clujeană, care a demontat construcția bucată cu bucată, cu ajutorul unor utilaje de mari dimensiuni. Autoritățile au optat pentru această variantă deoarece hotelul se afla chiar în mijlocul orașului, iar o implozie, care ar fi scurtat considerabil lucrările, risca să afecteze clădirile din jur, printre care sediul Primăriei și sediile mai multor instituții publice, precum și blocuri de locuințe.

Sursa foto: Facebook

”Lucrările au decurs destul de ok, evident s-a creat un oarecare disconfort și le mulțumesc pentru răbdare cetățenilor, mai ales celor care locuiesc în zona apropiată fostului hotel Bodoc. Într-adevăr, am ajuns la o nouă etapă, practic, în locul hotelului urmează să se construiască, în următorul deceniu, o clădire care să fie emblematică pentru municipiul Sfântu Gheorghe și o clădire de care o să fie mândri nepoții noștri și peste o sută de ani”, a declarat primarul Antal Arpad pentru Agerpres.

Sursa foto: Facebook

După înlăturarea mormanului de moloz și eliminarea fundației fostului hotel, terenul va fi amenajat și va găzdui temporar o parcare, iar în viitor aici va fi construit un centru multicultural și de tineret, cu bibliotecă și o modernă sală de concerte.

Sursa foto: Facebook

Hotelul din RomâniaHotelul Bodoc, construit în perioada comunistă și privatizat după 1989, a fost cumpărat de către autoritățile locale din Sfântu Gheorghe în 2014 de la omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie cu 745.000 de euro, după ce fostul proprietar a acumulat datorii mari către bugetul local.


Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: