Bodu: Nu am auzit nicăieri pe planeta asta de praguri variabile de capital social, în funcție de cifra de afaceri

Sursa foto: Facebook/ OliraCont SRL
Fostul șef ANAF Sebastian Bodu se arată perplex de inovațiile lui Nazare cu privire la creșterea capitalului social. „Nu am auzit nicăieri pe planeta asta așa ceva: praguri variabile de capital social, în funcție de cifra de afaceri”, declară acesta, siderat de lipsa de logică a măsurii preconizate deGuvern.
„În ședința Coaliției de luni s-au decis mai multe praguri de capital social al unui SRL: capital social de 500 de lei pentru o cifră de afaceri de maxim 400.000 de lei; capital social de 5.000 de lei pentru o cifră de afaceri de maxim 7 milioane de lei; capital social de 90.000 de lei pentru o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei.
Nu există nicio legătură, juridică sau contabilă, între capitalul social și cifra de afaceri. Nu văd de ce ai face prin lege o astfel de legătură. Nu înțeleg cum va funcționa: dacă crește cifra de afaceri, crești capitalul obligând societatea să emită părți sociale? Adică să atragă o finanțare prin aport social (equity), deși nu are nevoie de finanțare?
Și dacă nimeni nu subscrie părțile sociale emise, ce se întâmplă? Intră în dizolvare ca victimă a propriului succes de a-și spori afacerile? Iar dacă anul următor scade cifra de afaceri, ce se întâmplă cu capitalul social? Să nu îmi spuneți că scade, că asta se întâmplă doar prin restituiri către asociați (retragere și excludere) sau din cauza pierderilor contabile.
Sincer, sunt perplex. Nu am auzit nicăieri pe planeta asta așa ceva: praguri variabile de capital social, în funcție de cifra de afaceri. Și am studiat jurisdicții precum UK, SUA, Germania, Franța, Italia, Belgia, Bulgaria, Australia, Canada, Africa de Sud, Noua Zeelendă, Brazilia, Ghana, Nigeria”, a explicat Bodu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat oficial că a solicitat schimbarea pragului unic de capital social de 8.000 de lei din proiectul inițial cu trei praguri, cuprinse între 500 de lei și 90.000 de lei. Cele trei praguri vor fi corelate în funcție de cifra de afaceri.

„Am susținut ieri, în ședința coaliției de guvernare, o măsură importanțǎpentru IMM-uri și start-up-uri – modificarea capitalului social minim pentru SRL-uri. În urma dezbaterii publice și a numeroaselor sugestii pe care le-am primit din mediul antreprenorial, noua propunere introduce un sistem adaptiv, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii”, a transmis Nazare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: