Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi prim-ministrul Poloniei Donald Tusk au rostit discursuri emoţionante la Chişinău şi au surprins când s-au adresat în limba română, miercuri seara, de pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din capitala Republicii Moldova, vorbind oamenilor adunaţi pentru concertul dedicat Zilei Independenţei. De altfel, momentele s-au viralizat pe reţelele sociale stârnind multe comentarii.
Cu ocazia Zilei Independenţei, pe 27 august, la Chişinău au sosit preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, şi prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. Oficialii au fost întâmpinaţi de preşedinta Maia Sandu şi au susţinut o conferinţă de presă comună la Preşedinţia Republicii Moldova, iar apoi au mers în piaţa centrală din Chişinău pentru a se adresa mulţimii. Cei trei lideri europeni au oferit miercuri la Chişinău o „susţinere hotărâtă” Republicii Moldova – într-o demonstraţie de forţă simbolică – în vederea aderării acestei ţări foste comuniste la Uniunea Europeană şi împotriva „minciunilor” şi „amestecului” Rusiei, înaintea unei campanii electorale cruciale pentru alegerile parlamentare, după cum a menţionat AFP. Surpriza pe care au făcut-o cei trei lideri moldovenilor a fost să rostească discursuri în limba română, spre entuziasmul mulţimii. Şi însărcinatul cu afaceri al SUA la Chişinău făcuse în cursul zilei un gest asemănător, înregistrând un discurs video în română.
„Bună seara Chişinău! Bună seara dragi prieteni moldoveni! Sunt foarte fericit să fiu, în această seară, cu Friedrich Merz şi Donald Tusk, alături de Maia Sandu şi de voi toţi, împreună, pentru a sărbători Ziua naţională a Republicii Moldova”, astfel şi-a început Emmanuel Macron discursul în limba română, postat ulterior şi pe contul său de X.
Datorită vouă, în această seară, inima Europei bate mai puternic ca niciodată, la Chișinău ! pic.twitter.com/y9QVISQ7s9
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) August 27, 2025
„Datorită vouă, în această seară, inima Europei bate mai puternic ca niciodată la Chişinău. Am venit să vă transmit mesajul de prietenie din partea poporului francez, care admiră lupta voastră pentru democraţie şi justiţie. Republica Moldova se poate mândri de drumul parcurs de la independenţă încoace şi poate avea încredere în destinul şi viitorul său european. Faceţi parte deja din familia europeană şi puteţi conta pe sprijinul şi respectul Europei”, a spus Emmanuel Macron în română, spre bucuria mulţimii.
Mesajul de susţinere proeuropeană a continuat: „Europa înseamnă unitate în diversitate, respectul tuturor identităţilor şi culturilor. Este un proiect de pace, un parteneriat inedit şi de solidaritate între ţări egale în slujba tuturor cetăţenilor. Mâine, Uniunea noastră europeană va fi mai puternică împreună cu Moldova. Moldova va fi, şi ea, în Europa mai puternică şi mai prosperă. Împreună vom scrie un nou capitol din istoria Moldovei şi a Europei. Din acest motiv, suntem astăzi alături de voi şi alături de preşedinta Maia Sandu, care luptă din prima zi, cu mult curaj, pentru o Moldovă independentă, puternică, democratică şi ancorată în Europa”, a declarat preşedintele Franţei.
„Trăiască Republica Moldova! Trăiască Europa! Trăiască Moldova în Europa! Trăiască Moldova independentă! Trăiască Europa unită!”, astfel şi-a încheiat discursul în română Emmanuel Macron, fiind aclamat după aproape fiecare frază, ca un adevărat star rock.
„Bună seara Moldova!”, aşa şi-a început şi premierul polonez Donald Tusk discursul în limba română.
Nu este pentru prima dată când premierul polonez vorbeşte în română. A făcut-o şi în România în 2019, când era preşedinte al Consiliului European, iar România prelua preşedinţia Consiliului UE. El le-a spus miercuri celor din Chişinău că, acum 34 de ani, la 27 august, Republica Moldova a ales „libertatea şi demnitatea în locul fricii şi al dominaţiei străine”.
„Eu, ca polonez, înţeleg ce înseamnă asta. Şi Polonia a cunoscut ocupaţia şi dictatura, şi noi am plătit un preţ greu pentru libertatea noastră, dar am învăţat un adevăr: atunci când un popor este unit şi curajos, nici un imperiu nu-l poate înfrânge. Voi, moldovenii, aţi arătat deja că aveţi această putere. Cu trei decenii în urmă v-aţi ridicat pentru libertate, pentru limba română. Cu trei ani în urmă aţi deschis casele voastre refugiaţilor Ucrainei. Anul trecut aţi apărat prin vot calea europeană, aţi arătat lumii că Moldova trăieşte după valorile noastre comune, valorile europene: libertate, democraţie, solidaritate. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul Poloniei în limba română.
Donald Tusk a mai spus că „Europa este un proiect de pace, iar Moldova este parte din acest proiect”.
„Aveţi un drum clar în faţă, iar noi, polonezii, vă vom fi alături pentru ca fiecare moldovean să trăiască în siguranţă, în prosperitate şi cu demnitatea pe care o merită. Astăzi vă spun ca un bun prieten al Republicii Moldova: ceea ce aţi obţinut este un rezultat impresionant al curajului şi al muncii voastre. Apăraţi-l cu aceeaşi hotărâre şi sprijiniţi-o pe lidera voastră, care este şi lidera tuturor europenilor liberi. La mulţi ani Moldova!”, a încheiat Donald Tusk.
În ceea ce-l priveşte pe cancelarul german, Friedrich Merz a fost primul care a luat cuvântul şi a vorbit în engleză, dar la final a făcut urări în româneşte: „La mulţi ani, Republica Moldova!”, a transmis Merz.
În discursul său în engleză, el a vorbit despre reunificarea Germaniei, dar şi despre ameninţarea rusă.
„Noi ajutăm Moldova să-şi păstreze suveranitatea”, a promis Merz.
„Uniunea Europeană nu este perfectă, într-adevăr, şi uneori este prea complicată, dar Uniunea Europeană şi-a ţinut promisiunea de libertate, pace şi prosperitate. (…) Voi aparţineţi familiei europene”, le-a spus cancelarul german moldovenilor strânşi să-şi celebreze independenţa.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News