Salariul minim urcă, dar nu eliberează: milioane de angajaţi rămân blocaţi la nivelul de jos al pieţei muncii
Piaţa muncii din România avea la mijlocul lunii august circa 1,06 milioane de contracte de muncă plătite oficial cu salariul minim pe economie, arată datele de la Inspecţia Muncii transmise la solicitarea Ziarului Financiar.
Datele transmise de Inspecţia Muncii arată că, în august 2025, erau cu 3,6% mai puţine salarii minime faţă de aceeaşi lună din 2024. În total, economia locală numără circa 6,6 milioane de contracte, ceea ce înseamnă că salariile minime „pe hârtie“ reprezintă aproximativ 16,1% din piaţa muncii.
Un factor care trebuie luat în considerare atunci când ne uităm la numărul salariilor minime este că angajatorii nu mai pot plăti un salariat mai mult de doi ani cu salariul minim pe economie. Ordonanţa de Urgenţă 142 din 2021 spune că, începând cu 1 ianuarie 2024, angajatorii au obligaţia de a creşte salariile angajaţilor plătiţi cu salariul minim mai mult de doi ani, atât pentru contractele cu norma întreagă, cât şi pentru cele part-time.
În lipsa unei prevederi clare privind cuantumul minim al creşterii, multe firme au ales să ajusteze salariile cu sume simbolice, menţinând de fapt veniturile aproape de nivelul minim.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News